Asociaţia social-culturală non-profit CORFOO 

Misiune

Comunitatea Ortodoxă Română din Flandra Orientală şi Occidentală (C.O.R.F.O.O.) a fost înfiinţată în ianuarie 2006. Societatea este non-profit (VZW/ASBL) şi are ca scop principal sprijinirea activităţilor parohiei ortodoxe „Sfântul apostol Andrei şi sfântul Materne”.

În acest sens, CORFOO a mijlocit încheierea contractelor de utilizare a premizelor de la Aalst (biserica, camera de protocol, spaţiul pentru întruniri, etc.). Sponsorizările membrilor şi ale simpatizanţilor CORFOO au facilitat printre altele şi activitatea primilor trei preoţi rânduiţi în această parohie (ianuarie 2006 – septembrie 2007) și a celorlalți doi ce au slujit temporar (octombrie-noiembrie 2007).

Pe lângă sprijinirea parohiei, CORFOO îşi propune de asemenea şi promovarea culturii şi tradiţiilor româneşti. Dintre evenimentele organizate amintim concerte, prezentări de carte, tombole, Ziua copilului, Festivalul românesc din Flandra, conferințe teologice de înalt nivel.

Scurt istoric

În octombrie 2006, în urma hotărârii Adunării generale, a fost reorganizată echipa de conducere, dată de la care preşedintele asociaţiei este d-ul Patrick Puissant.

Din 2015, noul președinte al asociației este pr. lect. dr. Constantin Pogor.

Noi membri

Orice persoană poate solicita înscrierea ca membru al CORFOO, cererea fiind discutată şi supusă la vot în următoarea Adunare generală.

Pentru întrebări sau sugestii, asociația CORFOO poate fi contactată la adresa de e-mail: corfoo.vzw@gmail.com

CORFOO VZW