Cu ocazia Zilei Porților Deschise (Open Monumentendag) din Flandra, din data de 13 septembrie 2026, Asociația socio-culturală CORFOO vă invită să (re)descoperiți biserica fostului Beghinaj din orașul Aalst.
Construită între anii 1787 și 1794, biserica Sint-Catharina – astăzi Sfinții Andrei și Materne – este
moștenitoarea unei tradiții spirituale ce coboară până în anul 1261, atunci când prima biserică
monumentală a beghinajului din Aalst a fost consacrată în prezența fiicei primului împărat latin de
Constantinopol, Margareta de Flandra.
Începând cu anul 2012, Asociația CORFOO și-a propus restaurarea bisericii actuale, în colaborare cu
Parohia ortodoxă română „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ierarh Materne” Începând din acel an, membrii comunității ortodoxe românești, sub conducerea CORFOO vzw au susținut financiar restaurarea acestui monument reprezentativ pentru orașul Aalst și pentru rețeaua de Beghinaje din Flandra. În afara fondurilor proprii, CORFOO a reușit să atragă finanțări nerambursabile considerabile din partea Departamentului pentru românii de pretutindeni și din partea Onroerend Erfgoed.
Dat fiind faptul că procesul de restaurare este în plină desfășurare, CORFOO a invitat Asociația Ambulanța pentru Monumente din România pentru o împărtășire reciprocă a bunelor practici. Această asociație funcționează pe baza unui model de intervenție bazat pe colaborare între meșteri tradiționali, voluntari, specialiști, proprietari, comunități locale, administrații și coordonatori. Dincolo de cele peste 100 de monumente restaurate, organizația a construit o infrastructură umană dificil de cuantificat: relații de încredere, practici comune, experiențe colective și o cultură a responsabilității față de patrimoniu.
Asociația CORFOO dorește să facă cunoscut acest model de conștientizare activă a patrimoniului unei țări prin expoziția – prezentată în premieră în Belgia – „Patrimoniul cultural între memorie și uitare: puterea comunității. Expoziție aniversară a Ambulanței pentru monumente – 10 ani. 100 de Monumente”.
Expoziția este deschisă publicului larg cu intrare liberă între orele 13:00 și 17:00.
Participarea la cele două tururi ghidate (primul de la orele 13:00 iar al doilea de la 14:00) necesită înscriere prealabilă pe pagina evenimentului, locurile fiind limitate:
https:/ /tinyurl.com/Inscriere-OpenMonumentendag

Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.